Casa Florian, pensiune în Pădurea Craiului

Casa Florian, pensiune în Pădurea Craiului

În excursia noastră aventuroasă din Piatra Craiului ne-am odihnit la casa Florian, o pensiune de trei margarete din cadrul complexului Traditional Casa. Vila este situată într-un peisaj de basm, cu o vedere foarte faină asupra văii. Dispune de 7 camere cu baie proprie, bucătărie și sală de mese. Noi am primit apartamentul de la mansardă unde copiii s-au zbenguit în voie. În mare arhitectura este modernă dar păstrează elemente tradiționale care se reflectă și la interior. Ne-am simțit ca acasă, mai ales că ne-am împrietenit cu ceilalți locatari 🙂

Mâncarea a fost simplă, „ca la țară” cum zicea doamna Cornelia, bucătăreasa. Ne-a plăcut în special ritualul cafeluței de dimineață când și copiii primeau un strop de cafea în cana mare de lapte proaspăt muls. Erau așa fericiți și mândri că pot bea ca adulții :))

In jurul pensiunii este fâneață, plină de flori, cu miros de iarbă de munte. De-a lungul drumul poți mânca fragi cât poftești. La o aruncătură de băț sunt alte case tradiționale, autentice, care merită vizitate. Acolo am mers și am pictat o schiță în acuarelă, ca amintire.

Noi am fost mulțumiți de cazare și am rămas în minte cu peisajul de vis ce îl puteam admira în fiecare zi de la fereastra. Primul lucru care il vedeam cu toții când deschideam ochii: dealuri, pădure și cer. Exact ce ne dorim 🙂

This Post Has One Comment

Lasă un răspuns