În călătoriile noastre încercăm să învățăm multe lucruri, iar vizitarea Sarmizegetusei a fost un prilej bun de a face cunoștință cu istoria, arta și arhitectura vechilor daci și romani.
Ulpia Traiana este chiar la stradă, vizibilă de pe drum. Nu vă descurajați de ruinele îngropate în pământ ce se văd la început. Urmați traseul și veți descoperi multe detalii arhitectonice valoroase. Noi, care am studiat istoria artei, am fost foarte impresionați și am transmis asta și copiilor: cât de prețioase sunt vestigiile acestea și ce ne spun ele despre lumea dacilor și a romanilor.
Regia este în schimb altă lume. Poate că ne-a fascinat datorită naturii care explodase într-o primăvară verde, a covorului de leurda și flori dintre ziduri de mii de ani…Cert este că aici am simțit un vibe misterios, ca o aură care înconjura locul. Sarmizegetusa Regia este capitala veche a Daciei, înainte de a fi cucerită și mutată la Ulpia Traiana. Ruinele sunt mai mult ale unor construcții religioase, înconjurate de pădure. De la parcarea de jos veți parcurge aproximativ 10 minute pe jos, urcare, până la cetate.
O surpriză pentru noi, oameni ai naturii, au fost gâzele, tritonul și sutele de șoricei de pădure ce își scoteau capul din galerii să ne miroasă. Am avut senzația că toate vietățile ieșiseră în întâmpinarea noastră.
Cele două cetăți merită vizitate, dar mai ales Sarmizegetusa Regia, unde poate veți simți și voi magia locului aflat în catedrala maiestoasă a pădurii.