Când, în sfârșit, e oficial vară, îți vine un chef de ducă și nu poți sta locului o clipă. După o zi foarte încărcată la Sărbătoarea Mieilor, nu am reușit să stăm acasă, așa că am adunat iarăși o gașcă de prieteni și am pornit în explorarea Cheilor Borzești.
Locația e aproape de Cheile Turzii, cu un traseu ușor pe lângă câteva cascade, ceea ce a încântat copiii la maxim. Mușchi, ciuperci, apă, frunze, căte un gândac, ce poate fi mai interesant pentru copii? Dar noroiul și broaștele din bălți vor ocupa întotdeauna un loc aparte în inima copiilor. Noroiul e, cum să zic, sfânt! E un mediu aparte, un prieten, noroiul îi înțelege, îi învață. Asta, desigur, spre disperarea părinților. Cheile Borzești găzduia un fel de rută noroiasă pe care pruncii s-au desfătat și au călcat cu hotărâre, ignorând total sfaturile noastre de a ocoli..măcar puțin…Iar prinsul broaștelor din baltă poate deveni chiar un sport național. Băieții nostri ar fi campioni!
Mie îmi plac drumețiile dar și popasurile. Când se îngrămădesc toți pe un trunchi de copac să își mănânce sandwich-ul unul altuia, ți-e mai mare dragul! Cât tragem de ei acasă să ia măcar doua linguri de mâncare? Dar la pădure zici că-s scăpați dintr-o grotă. Și întotdeauna vecinul are ceva mai bun.
După încă vreo două popasuri am coborât spre cascade. Reci și repezi, alergând pe pietrele șlefuite, cascadele ne-au oferit o muzica de fond naturală, împletită cu ciripituri de păsărele. Copiii au escaladat, și au sărit peste pietre ca niște căprițe.
Încă o zi în casa pădurii, unde ne regăsim sufletul întotdeauna.
