După Sirmione i-am dat bătaie până la graniță și am trecut în Franța, la Menton. Trebuie să vă spun că autostrăzile din Italia sunt mai scumpe, iar în Franța sunt foarte scumpe, însa merg drept peste văi imense și prin munți, prin tuneluri. Dacă mergeți pe drumuri județene să aveți grijă că sunt extrem de strâmte în sate și orașe, cu multe curbe, cu urcări și coborâri abrupte și multe limitări de înălțime. Încă nu știu cum am încăput pe acolo cu rulota, și mai era și dublu sens.
La Menton am avut un pont pentru parcare, foarte bun. (Coordonate) Am căutat mereu locuri unde să mai fie un camper măcar, să nu fim singuri. Auzisem tot felul de povești cu turiști gazați cu somnifere și prădați de hoți și eram un pic în alertă. Dar nu am avut probleme. Nici rulota nu ne-a dezamăgit. A funcționat perfect. Am făcut mereu cumpărături de la supermarket-uri cu bunătăți locale pe care le-am gătit în căsuța noastră.
Prin orașe și pe autostrăzi sunt locuri speciale, gratuite, de golit toaleta. Doar in Italia am pațit-o. Domnul șofer/fotograf/soț/mecanic/golitor de budă s-a dus frumușel să răstoarne conținutul în locul indicat. Dar țeava italienilor era înfundată și ciorba menajeră a venit valuri înapoi. Nu știam dacă să răd sau să plâng. Mă bucuram doar că nu a trebuit să golesc eu. :)))))
Să revenim. Orașul e colorat și frumos, e un vestitor al Coastei de Azur, al minunățiilor ce vor urma. În orice oraș de pe Coastă e curat și luminos, casele au o paletă cromatică restrânsă în pasteluri calde cu geamuri mint. De pe toate gardurile de piatră curg rhododendroni și leandrii infloriți. Palmieri ici colo și măslini, bananieri și multe alte plante minunate întregesc peisajul mediteranean.
După o noapte aici am pornit stresați de timp spre Le Muy, unde am fost fotografi la o nuntă fancy, la Chateau Rouet. Aici am avut cazare într-o vilă două nopți, ne-am putut dușui de zece ori și am dormit la aer condițonat! (Între timp am și răcit groaznic de la asta). Gazda era o doamna în vârstă foarte drăguță care nu știa o boabă engleza. Avea și un cățel simpatic, Lilu, care se făcea preș dacă îl mângâiai puțin. Noroc cu amintirile mele de franceză, pot să spun că am legat două conversații. De altfel francezii nu vorbesc engleza (dar asta știam deja), nici măcar cei tineri, nici copii, bătrâni…cred că învață chineza la școală, altfel nu-mi explic.
Nu are rost să spun cât de faină a fost nunta, cât de frumos era domeniul viticol, ce vinuri, ce aperitive, ce flori, grădini, cai, clădiri de la 1800 cu tavane pictate, și căldură, căldură cât cuprinde. Shootingul a fost vreo trei zile, cina înainte de nuntă, nunta propriu-zisă și after shooting, care s-a prelungit pe a4a zi pentru că în a3a mireasa „a dat la rațe” shot-urile de la nuntă. (Era o licoare magic-alcoolică, o țuică de Nepal de care am primit și noi dar am fost avertizați să o bem încetișor).
După job ne-am relocat aproape de Chateau, într-o parcare lângă râu, cu pădure de pini și loc de plimbat cățeii. Foarte fain de n-ar fi fost căldura…Am făcut mici drumeții și ne-am răcorit la râu, dar într-un final s-a îndurat Cerul de noi și a dat o ploaie.
Am reușit să respirăm și am plecat voioși spre Lac du Saint Croix. Lacul ăsta e de un albastru turcoaz de vis și râul care se varsă în el croiește în stâncă un fel de canion, Gorges de Verdon. De când m-am documentat despre el am visat să mă dau cu kayakul pe suprafața lui lină. Dar nu dom.le. Fix în ziua aia nu s-au aliniat astrele și nu era nimeni la închiriat nici hidrobiciclete și nici kayak. Am suspinat dar ne-am reorganizat. Salteaua gonflabila ne-a fost de mare ajutor pentru că eu, da, încă nu șitu să înot și am plutit ca o prințesă eșuată, avand ca motor pe Aty ce venea înot. Poze, drona, selfie-uri, lacul ăsta merită, vă spun.
