Set creativ – Natura de la JouJou.ro

Set creativ – Natura de la JouJou.ro

Acasă avem o măsuță veche pe care tot am vrut să o recondiționăm. Dar copiii au cucerit-o și ne-au amănat planul. Practic, pe măsuța asta se întamplă de toate. Mănâncă biscuiți, varsă lapte, dansează ca maimuțele, sar spre canapea ca gheparzii, se tăvălesc și leșină de râs. Câteodată este și casă acoperită de pături și perne, găzduind un picnic la lumina lanternelor. Întotdeauna măsuța este plină și murdară cu diferite resturi sau activități. Dar când o curăț ei știu că urmează să așez ceva interesant, prețios.

Azi am strâns firimiturile și am mutat microscopul de pe ea. Cei trei zmei și-au ciulit urechile și s-au apropiat curioși. Am scos cutia minunată și un uaaaauuu în cor a sunat în fundal. Apoi am uitat de ei și ei de mine o zi întreagă. Ore în șir au stat acolo și au buchisit, și-au pus imaginația la treabă și au meșterit multe lucrușoare interesante pe care mi le aduceau la privit și admirat. M-am bucurat de liniște dar și de ocupația lor grozavă. Bineînțeles că au ieșit multe ciupercuțe din cuptorașul imaginației dar și din amintirea studiului în natură. Au asamblat piticuții, fluturii și alte personaje cu argilă ce se va întări, potrivite cu mici agățători pentru ca într-un final să împodobească cu ele bradul de Crăciun.

Am primit acest minunat set de la JouJou.ro, mereu atenți la calitate și detalii. Vă invităm să îl încercați și voi!

Lasă un răspuns