Aproape de Sărbători

Aproape de Sărbători

Crăciunul a avut întotdeauna ceva magic. Este sărbătoarea păstrată cu sfințenie de majoritatea oamenilor, tocmai pentru că se înrădăcinează în copilărie ca un pom mare, roditor. Dacă pământul a fost bun, hrănitor, atunci pomul a crescut mare și frumos, iar noi, adulți fiind, ne putem înfrupta acum din roadele amintirilor noastre.

Legenda spune că demult Crăciunul era lângă bunici, cu miros de cozonaci, plăcintă în cuptorul sobei, semințe de floarea soarelui savurate fierbinți lângă pisica torcăcioasă, adănc înfofoliți între perne și plăpumi. Pe atunci bunicii erau predestinați să păzească copiii de duhul rău al răcelii și îl alungau cu împărtășania de la biserică dar și cu șapte rânduri de cojoace, un fular pe gură și o căciulă trasă pe urechi. Noaptea.

Mirosul focului din sobă îl simt și acum, atât de clar, îi aud trosnetul și îi îmbrățișez căldura. Lapte cald seara, mămăligă și încă o bucată de păine în pat ca să fim siguri că ne vom foi toată noaptea pe firimiturile uscate. Nu era de ajuns salteaua cu groapă la mijloc unde se rupsese un arc și nici plapuma imensă și atât de grea care nu o data ne-a tras după ea de ne-am rostogolit pe jos.

Ceai de tei (cel de mentă era rezervat pentru zile…dificile) cu miere dimineața în care înmuiam biscuiți simpli. Trebuia să beneficiezi de ceva experiență ca să ajungi să stăpânești arta înmuiatului. Dacă țineai biscuitele prea puțin în ceai riscai să fie tare, iar dacă îl țineai prea mult se umfla și îți cădea în cană. La prânz „mă dădeam în vânt” după carnea în saramură servită în baltă de hrean în care ai mei puneau un strop de vin roșu pentru culoare. Cu mămăligă, bineînțeles. Până azi am rămas o fidelă mămăligăreasă.

Apoi tăiatul porcului, ceea ce nu mi-a plăcut niciodată. Mai interesant mi se părea cum așteptau cu toții rezultatul analizelor cărnii. Abia când primeau undă verde se demara operațiunea tranșarea, cârnățăraia, tobele, caltaboșii, ciorbele și răciturile (piftie pentru cei non-moldoveni). O dată am fost și noi, copiii, la analiză și ne-am uitat la microscop. A fost atât de interesant, numai microbi și viermi am visat.

La țară bunica nu prea primea colindători, erau prea mulți și o falimentau. Dar acasă, la bloc, venea tot cartierul la ușa noastră. Le deschideam la toți și îi ascultam. Cel mai mult ne plăceau cei de la Seminarul Teologic care nu falsau stele verzi ca prichindeii. Chiar și în anii trecuți mama m-a sunat cu telefonul pe speaker să îi ascult. Tata le oferea mereu vin, dar ei, tineri, se fâstâceau. Și mă trimiteau pe mine cu banii ca no, eu îs fată, ei băieți, toți ne roșeam ca racii! La fel și cu prietenii noștri de joacă care veneau în grup foarte mare și strigau Plugușorul. Era atât de frumos și complex cum fiecare își zicea partea și alți scărmănau buhaiul, ca o piesă de teatru cu orchestră.

Și Revelionul la bloc, vai, câtă hărmălaie și organizare. Pe toată scara sfârâiau cârnații și clocoteau ciorbele de burta! „Doamnele Vesele”, femei cu inima mare si ușa mereu deschisă (la propriu) țineau frâiele operațiunii gastronomice. Ordonau, râdeau, adunau vecinii, ungeau plăcintele și degustau (în special țuiculici și vinulețe) pentru ca Revelionul blocului să fie perfect, toată lumea cu burțile pline și creierii afumați. De aici numai voie bună și chicoteli cu o mică pauză de îngrozire când frate-miu a tras fața de masă cu tot ce era pe ea rezultând o salată mai diversificată decât cea de boeuf.

Fotografie vintage cu bunicul costumat în Moș Crăciun și copiii speriați. Eu sunt în stânga.

Pe Moșu’ sincer nu mi-l aduc aminte. Îl știu din poze și povești pe Moș Gerilă care era bunicul costumat și cu o mască de plastic pe față. Țin minte că bunica tot râdea de abia se ținea pe picioare și am aflat mai târziu că distracția era din cauză că bunicului i se vedeau șosetele rupte și era ușor de identificat. Dar noi eram prea speriați de masca de plastic cu găuri la ochi ca să ne mai uităm la șosete.

Și am clipit o dată, de două ori și uite-ne pe noi, părinți, făurind amintiri pentru copiii noștri. Plantăm copacul, îl udăm bine să crească mare și frumos, să rodească, precum sorcova. Ne adunăm în jurul bradului, lăsăm telefonul din mână și uite, casa e plină de copii: și mari și mici.

Lasă un răspuns