Am plănuit mult această excursie. Am luat bilete on line cu ceva timp înainte, am plasat călătoria fix în ziua cu ploaie 100%, ne-am făcut orez cu lapte în autorulotă ca să avem de mâncare în cele 2 ore, ne-am urcat în tren și….uau..era plin! Luni! Puhoi de lume înghesuită în cele 2 vagoane. Banchete de lemn, minuscule de 6 persoane, oameni care nici nu aveau loc, majoritatea fără mască și minoritatea cu masca sub bărbie. Să nu uităm că încă suntem în pandemie de Covid-19.
Cald, aer sufocant, leșinai. Câinele, blănos (care avea bilet cu loc) avea limba de-un cot, respira ca un furnal.
În sfârșit sună locomotiva, trenul pleacă și…se oprește. Locomotiva defectă. Deja era ca în filmele cu proști!. 40 minute am stat după noua locomotivă, cred că tocmai atunci au fabricat-o! Tati s-a hotărât să coboare cu câinele pentru că imediat amândoi făceau infarct.
Apoi trenul a băgat viteză să recupereze timpul pierdut. Geamuri mici, închise că doamnelor le era curent…nu vedeai nimic afară. Tunelurile le-au plăcut copiilor. În rest s-au plictisit de moarte!
Singura fază amuzantă a fost cu nașu care organiza pizza delivery pentru tot trenul. :)) Fiecare dorea alt sortiment , ba se încurcau în comenzi, ba nu aveau semnal să sune, dar domnul naș i-a rezolvat pe toți: camioneta cu pizza (vreo 40-50) îi aștepta în gară.
Am fost foarte recunoscători când tati ne-a luat cu autorulota de la Anina, pentru că înapoi sigur nu mai mergeam cu vestitul tren! Pentru noi nu a fost o experiență plăcută. Poate că s-ar fi putut face ceva frumos cu această cale ferată, dar acum e doar o treabă…românească.
