Lângă Burgas, Bulgaria, este un centru de colectare al sării și astfel se formeaza niște bazine artificiale cu apă sărată. Dar pentru că salinitatea este foarte ridicată, apa capătă diferite nuanțe stranii, de la roz deschis până la roșu. Bazinele au adâncime foarte mică și poți pluti ușor în ele, ca o..murătură 🙂 Peisajul e straniu dar în același timp atractiv. Nu poți trece pe acolo fără să pășești pe podeaua de sare, în lacul roz.
Intrarea se face cu monede, 2 leva/adult. Afară, la terase sunt și dușuri cu apă dulce, la fel de ieftine. Dar cel mai fain e să te murezi în zeama roz, să te dai cu nămol puturos și apoi să te cureți în apa mării care este fix peste drum (pistă de biciclete).
Noi am intrat in lacul roz de curiozitate, dar am primit priviri deranjate atunci când copiii au început să facă gălăgie sau să se zbenguie. Doamnele si domnii de vârsta a3a doreau să se macereze în liniște :))