Raiul de la Padiș

Raiul de la Padiș

Dacă vă gândiți la un loc mirific, sălbatic până în măduva oaselor, o cetate a brazilor și a stâncilor, atunci gândiți-vă la Padiș. Situat în județul Bihor, în rezervația naturală a Munților Apuseni, podișul Padiș descrie un loc monumental, brăzdat de trasee de drumeție care te vor răsplăti cu peisaje la înălțime.

Noi am pornit în iunie ploios și foarte umed, fără copii, un grup mic de 4 adulți și 4 căței. Tabăra noastră a fost tot timpul în nori, ne-a plouat aproape non stop, dar tocmai asta a dat un farmec aparte. Culorile sunt mai tari când pădurea e udă, dar și pietrele alunecă mai ușor. Recomandăm bocanci de munte și cizme de cauciuc, fâșuri sau pelerine de ploaie.

Primul traseu a fost circuit de la Glăvoi – Cetățile Ponorului. Traseul este cu urcări și coborâri destul de abrupte, pe alocuri ajutat de lanțuri. Cum plouase mult nu am putut să trecem prin grotă pentru că râul era foarte mare și învolburat. Blue a fost nevoită să treacă prin locuri strâmte și umede, să urce trepte de metal cu gheruțele făcute evantai și să coboare pe stânci. S-a descurcat grozav, chiar dacă știm că îi e frică de apă. Priveliștea de la Balcoane este minunată, practic un hău ce ți se deschide la picioare și pe care tocmai l-ai urcat.

Al doilea traseu a fost în aceeași zi, imediat după ce am mâncat o ciorbă de hribi ca să mai prindem puteri. Găsiți mâncare gustoasă la Glăvoi, pe alese. Am pornit spre Focul Viu. Acesta este o peșteră surpată unde tot timpul anului este un morman de gheață. Câteodată lumina transpare foarte frumos prin gheață, dând impresia unui foc. De aici și numele. Traseul pe timp de ploaie este foarte noroios, se poate aluneca ușor. Pietrele îți fug repede de sub picioare și te trezești imediat cu fundul de pământ. Am luat suvenir niște vânătăi să îmi amintească de excursia noastră.

A doua zi ne-am lenevit și ne-am întins la povești, așa că nu ne-a mai rămas timp decât de un traseu mai scurt. Am pornit spre Pietrele Boghii și Peștera Șura Boghii. Pădurea era afundată într-un nor dens, părea adormită și leneșă ca și noi. Păsările făceau un concert amețitor, doar noi cu hăhăielile noastre stricam zen-ul. Traseul e ușor ca o plimbare, dar până la peșteră. Acolo trebuie să cobori o pantă foarte abruptă cu pietre care se rostogolesc și pământ, foarte greu de parcurs în perioada umedă când am fost noi. Adică pe ploaie. Dar a fost distractiv, fiind echipați cu cizme, haine de ploaie și mănuși de muncitor pe șantier. 🙂 La întoarcere ne-am bucurat încă o data de echipament și am cercetat mlaștina (mohașul) de la marginea pădurii, plină de plante de apă. Am înțeles că ar fi și ceva carnivore dar noi nu le-am găsit, probabil era prea răcoare, în jur de 15 grade.

Și pentru că tot eram fără copii ne-am mai lungit cu încă o zi, de dragul serilor cu vin. Am hotărât să trecem pe la Peștera cu Cristale Farcu. Aceasta începe cu o mină unde e mai frig, în jur de 6 grade și apoi se continuă cu galeriile naturale cu cristale, unde sunt cam 12 grade. Peștera a fost descoperită în 1991 în timpul săpăturilor din mină. Este foarte interesantă, potrivită pentru o vizită cu copiii. „Copilul” nostru blănos iarăși nu a fost încântat de drumul strâmt și scări metalice, dar a supraviețuit :).

Zona Padiș este extraordinară, o pădure ca în povești, cu covor de mușchi moale în care te afunzi și așteptarea că după o ciupercă va apărea imediat o zână minusculă sau un piticuț (eu așteptam ursul). Traseele sunt multe și minunate, obiectivele naturale îți taie respirația. Abia așteptăm să revenim în formație completă!

Lasă un răspuns