În zilele astea de ploaie-soare nu trebuie să te gândești mult ca să pleci într-o drumeție. Dacă te uiți la meteo mai tare te doare capul. Mai bine pornești și gata. Cu copiii, cu câine, cu sandvișuri și neapărat haine de schimb. Fie ce-o fi, noi nu stăm în casă.
De data asta am abordat un mic traseu de 1,5 km vecin cu Trascăul, având ca reper Cheile Vălișoarei. Noi de fapt ne-am aventurat pe firul văii pârâului Rachiș spre așa zisele „găvane”, niște gropi săpate de râu pe care localnicii le numiseră astfel.
Am pornit din Poiana Aiudului unde am lăsat mașina. Drumul e cu pietre și pământ, iar pârâul îl traveresează de multe ori, astfel că am fost nevoiți să țopăim pe pietre ca să nu ne udăm la șosete. Îmi vine să râd acum de câtă grijă am avut, dar nu știam că la întoarcere o sa fim murați de ploaie din cap până-n papuci.
Ne-am oprit la fiecare fluture, omidă, gândăcel, balegă și alte excremente. Copiii, curioși, ca de obicei. Drumul o taie pe lângă ziduri de piatră spectaculoase, având în partea stângă susurul apei și deasupra ciripitul păsărilor.
Dacă mergeți tot pe firul Rachișului în sus ajungeți negreșit La Găvane. Ne-a plăcut foarte mult zona, căderea spectaculoasă a apei și felul cum și-a croit drum sculptând platoul de piatră. Acum era friguț dar sigur în plină vară merită o zi de bălăceală și plajă în acel loc, mai ales ca e intim.
Din păcate nu am zăbovit decât preț de un sendviș. Ploaia ne-a ajuns din urmă și am pornit înapoi. Ne-a udat foarte tare, parcă cu ciudă că ne-a prins afară din casă. Dar ne-am amuzat și nu am făcut o tragedie din asta, ba chiar o amintire frumoasă.
