Călătorii, conectare și sens – guestpost de Psiholog Dr. Raluca Anton

Călătorii, conectare și sens – guestpost de Psiholog Dr. Raluca Anton

Trăim în timpuri în care auzim tot mai des cât de important este să conectăm cu copiii noștri. Ba mai mult decât atât, această presiune care vine o dată cu parenting-ul modern poate să ne ducă la a simți o doză mult mai mare de anxietate decât au simțit părinții noștri în relație cu creșterea noastră. Și, desigur, auzim frecvent expresia: Și ce? Eu nu am ajuns bine? – cu certitudine mulți am ajuns bine, dar este discutabil CUM am ajuns să fim bine, asta dacă a fi bine poate fi conceptualizat într-un mod care să ne înglobeze pe toți. Oricum, știm din știință că generațiile se schimbă extrem de repede tocmai datorită cantității mari de informații de care dispunem acum, deci creierul celor mici are oportunitatea de a se modela mult mai rapid decât creierul generațiilor anterioare. 

Ceva ce nu se schimbă însă este nevoia creierului de a se simți în siguranță. Este o nevoie care este adânc înrădăcinată în sistemul nostru în arii din creier care nu atribuie judecată. Aceste arii doar știu, cu tărie, că este nevoie ca cei din jur să fie într-un anumit mod, să facă lucrurile într-un anume fel pentru a ne simți în siguranță. Suntem printre puținele ființe de pe acest pământ care nu supraviețuim dacă nu este un alt individ alături de noi, după ce ne naștem, pentru a ne oferi hrană. Astfel, numai pornind de la acest aspect, creierul știe, încă de la naștere că avem nevoie unii de alții, că avem nevoie de conectare. Când copiii nu simt această conectare au diverse abilități de a și-o cere. Cu toții încep prin a-și solicita conectarea într-un mod funcțional, de exemplu prin invitații la joacă, prin îmbrățișări, prin hârjoneală. Dacă nu reușesc să obțină această conectare prin aceste comportamente ei vor trece la altele, unele mai activatoare pentru părinți decât altele: țipă, lovesc, râd exagerat, nu adorm și vă las pe voi, dragi părinți, să completați cu tot ce vă trece prin minte.

Pornind numai de la aceste informații, ne dăm seama de cât de mult suport avem noi nevoie, într-o lume agitată, pentru a fi părinți prezenți emoțional pentru copiii noștri, dar și cât de mare este nevoia de conectare a celor mici și ce bine că au, totuși, o paletă atât de largă de comportamente pentru a-și exprima această nevoie. Ce e important să facem noi este să deschidem larg ochii minții pentru a înțelege dincolo de cuvintele și dincolo de comportamentele celor mici. Iar una dintre metodele prin care putem avea cu toții disponibilitate pentru a face asta sunt călătoriile. Acele momente în care, teoretic (sper că și practic), știe toată lumea că mama cu tata nu merg la serviciu, că noi nu mergem la grădiniță sau școală și că, de vrem sau nu, suntem nevoiți să petrecem timp împreună. Timp care ar fi cel mai util să fie investit, dincolo de tot procesul de educație care vine la pachet cu călătoritul, în timp pentru a ne asculta unii pe ceilalți, timp pentru a ne uita ochi în ochi atât în cuplu, cât și diade cu cei mici, timp pentru a ne spune dorințele și pentru a ne face planuri. De multe ori, acasă nu este locul pentru asta pentru că e mereu ceva de făcut, teme de pregătit, haine de împachetat, cină de gătit, mailuri de trimis. Însă în vacanțe, timpul se măsoară altfel și vă invit să îl și consumați altfel – îndeplinind, pentru început, nevoia de baza a fiecăruia dintre noi și anume aceea de a fi conectați emoțional unii cu alții și unii la alții. Iar din acel moment, creativitatea și rezolvarea de probleme nu fac decât să prindă aripi.

Vă doresc ca toate călătoriile voastre (atât cele fizice, cât și cele metaforice) să fie cu sens și semnificație!

Îi mulțumim Ralucăi pentru minunatul articol și vă invităm să îi vizitați site-ul sau pagina de Facebook.

Lasă un răspuns