Deja mă ia durerea de cap numai când scriu titlul. De când avem copiii am învățat că noaptea e doar o extensie a zilei, fără lumină (naturală). Pentru că noaptea trebuie să fii la fel de activ și dispus să servești micii terminatori ca și ziua. Încerci să îmbrățișezi sfântul somn (sau bărbatul) și deodată un zbiarăt sfâșietor te face să sari ca arsă, drept în picioare. Nici de ai fi gimnastă nu reușești astfel de performanțe. Faci trei pași de uriaș prin casă din care doi sunt îndurerați de piesele de Lego de pe jos și un scaun lăsat în drum. Cu al treilea sari peste câinele întins ca o plăcintă pe covor și ajungi în sfârșit la paturile lor.
Dar sigur voi nu pățiți astea, așa că revin la persoana întâi. Deci, ajung lângă paturi. Mă uit chiorâș prin întuneric să îmi dau seama care orăcăie. Apropii nasul de ei, să miros care doarme și care nu. Nimic. Liniște și pace. Eh, au visat..îmi zic și mă întorc în patul meu, evitând zona cu parchet scârțâitor. Barbatul deja sforăie, că doar ce grijă are!
Pun capul pe pernă și adorm iarăși, cu greu, căci urechea încă ascultă fiecare zgomot. Îmi amintesc de nopțile când trebuia să-i alăptez și mă rostogoleam de la unul la altul din jumate în jumate de oră. Câteodată nu realizam care dintre ei plânge și insistam să îl alăptez pe cel care dormea, bagăndu-i sânul în ureche. Și pe întuneric mă roșeam toată de ciudă și de rușine la cât de amețită eram. Dar ce bine, alea sunt doar amintiri, acum se trezesc DOAR de două ori pe noapte.
Să revenim. Dorm. Mă cheamă. Sar. Constat că am dormit mult, căci perna e plină de bale. Mă bucur. Mă uit la ceas. Doar două ore de la cealaltă trezire. Mă întristez și mă târâi in camera lor. Îl găsesc pe unul ridicat. Așteaptă să imi țină mâna. Vrea să mă mângâie. Am în casă trei bărbați care vor să mă mângâie. Sunt o norocoasă, nu? Mă abandonez în patul copilului și încerc să moțăi un somn chinuit și îngrămădit până dimineață. Ora 6:48. Mami, ne trezim?
Deschid ochii. Toți sunt peste mine, ce să-ți spun, mă adoră. Familia perfectă. Ca în poză. 🙂
