Patru băieți

Patru băieți

În familia noastră, eu sunt sigura femeie. Patru băieți (care nu poartă chiloți vara) mă susțin și mă tratează ca pe o prințesă. Ei, ar fi fain, nu? Dar nu e așa. Câteodată mă simt ca un sclav pe plantație. Și de multe ori sunt polițistul care tună și fulgeră pentru ca micuța noastră casă să rămână în picioare. Chiar cred că fără o femeie ar fi jale. Toată lumea s-ar ridica de la masă uitând de blidul murdar. Toți ar alerga încălțați pe parchet, „doar puțin”, nu mai zic de vasul wc care niciodată nu este țintit. Băieții au un tremurici în palme când vine vorba să nu stropească colacul vasului wc, sau gresia, sau faianța!!!

Dar, come on, bărbații au întotdeauna dreptate, nu? Pfff, cred că nici nu am găsi ușa casei dacă nu ne-ar arăta-o ei. Dar stai, cred ca doar ne-ar povesti depre ea. Ar face o compunere. Pentru că la teorii, ‘ai de capu’ meu, nimeni nu-i întrece. Și aici v-ați prins că vorbesc despre cel mai mare copil al familiei, care câteodata se mai cheamă și tată. Nici nu vreau să deschid capitolul cu GPS-ul. Ei îl au în sânge, este încorporat în ADN-ul lor, acolo, lângă „știu eu mai bine” și „ți-am zis eu”. Iar când e femeia la volan..auăleu! El stă pe scaunul pasagerului crispat la maxim și aș putea spune că citesc din condica cu reclamații și sugestii. NIMIC nu e bine, totul e greșit, aiurea, cum de mi-am luat carnetul, neapărat e nevoie de îmbunătățiri. De aceea conduc singură, plus că pot să lălăi piesa preferată. Așa-i că și voi faceți asta?

Băieții nu au atenție distributivă. Ei când sunt concentrați pe ceva nu pot fi atenți și în altă parte. Degeaba le spuneți să vină la masă când ei se joacă. Nu vor auzi nimic, concentrarea lor e maximă. Trebuie să îi apuci de mână, să te uiți în ochii lor și apoi vor putea înregistra ce ziceți. Dar de multe ori nu e timp de așa ceva, mai ales cu patru specimene în casă. Așa că eu sfârșesc prin a striga. Mult. Tare. Degeaba.

Băieții sunt tactili. Ei trebuie să simtă cu toată ființa lor peisajul. Vor să se frece cu burțile de zidurile cetății, să guste fiecare piatră sau fiecare scoică de pe plajă, să miroasă nisipul, mâlul, noroiul. Sunt tare curioși. Vor să știe tot, și cum se simte glodul pe cot, pe față, în nas, în….nu mai zic.

Hei, și știți care e cireșica de pe tort? Când se lovesc. Numai mama poate să pupe și să treacă. Băieții mici vor fi mereu băieții mamei. Iar când tati e bolnav… apocalipsa, mamă, sfârșitul lumii și internarea pe viață! Pastiluța și ceiuțul, cocoloșeală și chiar un pic de….you know what…nu ar strica. Profitor la maxim.

Mda, în orice colț al casei este un băiat. Și fiecare vrea ceva de la mine. Copiii se bat pe mine la propriu. Dar ei pot și rezona într-un mod aparte. Creeaza legături puternice, punți de comunicare prin…concurs de pârțuri, râgâit cu vorbe, melodii inventate despre cele mai intime părți ale corpului și multe altele ce ar oripila pe vecinele babe, daca ar auzi. Mai puțin străbunica. Ea se distrează.

Ar trebui să iau exemplu și să încerc să mă distrez și eu, dar e greu mai ales când ești unul din personajele filmului. Și băieții sunt atât de slow, că te schimbi la față în toate culorile până când se îmbracă, încalță, până când înțeleg ce tot vorbești tu acolo cu ochii bulbucați. Ei levitează pe o altă lume, o lume unde nu trebuie să se concentreze la nimic și unde mama le dă șosetele până la adânci bătrâneți.

Of, da, spre încheiere avem o singură concluzie: sunt ai noștri și îi iubim. 🙂

Băieți frați și tatăl lor nudiști pe malul mării în Grecia.

Lasă un răspuns